Am fost solicitat să fac o astrogramă karmică de către cineva care în mare parte și-a realizat menirea. S-a dovedit aceasta prin mai multe lucruri, nu o să le detaliez, dar și prin faptul că avea o stare de fericire de fond.
I-am spus că ceea ce îi voi prezenta este planul pentru viața curentă. Acestea fuseseră doar confirmări, pentru că ea și-l îndeplinise deja.
Apoi ea mi-a pus o întrebare. M-a întrebat dacă, pentru că și-a realizat deja menirea, înseamnă că o să moară curând. În primul moment am fost uimit de întrebare, dar apoi am înțeles ce voia să afle. Ea considera că, dacă a realizat ceea ce își propusese pentru viața curentă, nu mai avea motiv să rămână în acest plan fizic și, deci, ar fi putut să moară. Întrebarea nu era lipsită de sens. În anumite cazuri este valabil acest lucru. Dacă ai terminat ce aveai de făcut, de ce să mai pierzi vremea aici?! Totuși aceasta este o idee corectă doar dacă conjuncturile exterioare nu-ți mai oferă cadrul dezvoltării tale (spirituale) mai departe. Dacă forma de viață actuală se constituie în continuare ca o limitare în evoluția ta spirituală, atunci poate să fie vremea să pleci dincolo. Dar, dacă nu, dacă ai modalități de creștere pentru mai departe, poți continua aici, fără să fie necesară schimbarea formei. Dacă ai terminat „tema pentru acasă”, poți continua cu „problemele din culegeri”, astfel încât să profiți de existența curentă și să faci înainte ceea ce urma să faci în viitor.
Aceasta a vrut să fie o introducere la prezentarea unei înțelegeri legată de integrarea momentelor de timp din viața noastră. Înțelegerea a plecat de la o afirmație a lui Nicolae Catrina, profesorul meu de șivaism cașmirian, care spunea că „spiritualitatea nu înseamnă doar pelerinajul la locurile sacre, ci și integrarea armonioasă în orice moment de timp”. Plecând de această afirmație, am avut o anumită înțelegere:
Momentul de timp în care ne naștem are o anumită calitate care ne susține dar care ne și provoacă să ne dezvoltăm, să ne armonizăm. Cu alte cuvinte, menirea noastră este să ne armonizăm cu acel moment de timp în care ne-am născut, să integrăm energiile și calitățile lui în ființa noastră.
Dar, dacă am reușit aceasta, cu alte cuvinte, dacă ne-am realizat menirea, nu este nevoie să așteptăm o nouă încarnare ca să ne armonizăm cu momentul de timp al viitoarei nașteri. Putem să folosim din plin încarnarea curentă și să urmărim să fim în acord deplin, în armonie, cu oricare dintre momentele de timp ale existenței curente, să curgem lin, la unison cu dumnezeirea. Aceasta înseamnă că, odată ce am realizat punctiform ceea ce a constituit sarcina pentru viața curentă, avem posibilitatea să realizăm continuu, mai departe, armonizarea cu calitățile ORICĂRUI moment, câștigând astfel timp, existențe, obținând chiar mântuirea sau eliberarea finală chiar din această viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu